„DIMENSIUNEA ASCUNSĂ ŞI ANALOGIILE ESTETICE”

Iulie 28, 2007 at 3:40 pm (OPERA SI AUTORUL)

F. Explică-mi fizionomia analogiilor estetice.

A. Artele şi literatura caracterizează secolul XX, adică formele estetice ieşite din combinarea unei arte a timpului (muzica, poezia) cu o artă a spaţiului (pictura, sculptura). Formele acestea au apărut la începutul secolului odată cu definirea în geometrie a continuum-ului quadridimensional şi a dimensiunilor aşa zis ascunse. Dimensiunea a 4a, când e corect înţeleasă, înseamnă timpul adăugat celor trei dimensiuni tradiţionale (existente în orice obiect de artă). După părerea celor ce ne-am ocupat de această temă, Brâncuşi este primul sculptor care a «văzut» şi a folosit această dimensiune, iar Comarnescu este primul critic care l-a înţeles corect pe Brâncuşi. De pildă, nu poţi «vedea» Coloana fără sfârşit de la Tg. Jiu dacă nu ţii seama de mişcarea privitorului (adică de timp) raportată la fixitatea sculpturii în spaţiu. Acest fel de contemplaţie l-am învăţat de la Comarnescu, în româneşte, şi l-am dezvoltat la College de France, la lecţiile prof. Huyghe. Mai târziu, în USA, l-am explicat în englezeşte şi franţuzeşte studenţilor mei şi auditoriului la conferinţele MLA. Dacă nu ne aşezăm la baza Coloanei (de unde vezi numai câteva trunchiuri de piramidă), dacă nu ne retragem apoi privind de jos în sus cum apar alte trunchiuri de piramidă, unele după altele, într-o înşiruire care ţi se pare – pentru un minut, două – «infinită“, nu vom înţelege niciodată de ce Brâncuşi a numit-o «fără sfârşit“. Într-un spirit asemănător (deşi diferit) trebuie contemplată Măiastra. La fel este cu Mobilele lui Calder sau cu maternităţile lui Moore. În poezia concretă, fenomenul apare aproape la fel ca, de pildă, în caligramele lui Apollinaire, în Le Coup de dés al lui Mallarmé, sau în proza transsiberianului a lui Cendrars. Toate sunt creaţii estetice extrem de specializate. De aceea criticii care nu observă această specializare dar îl califică pe Brâncuşi ca mare, profund sau extraordinar, nu spun, de fapt, nimic. Când aplici jocul categoriilor estetice la psihologia artelor a creaţiei artistice în general, vezi că fiecare creator are mărimea lui că nu există artist major sau minor, ci artist şi neartist, literat sau neliterat, poet şi nepoet. Creaţia artistică nu se poate judeca după volumul el, cum ai măsura stamba cu metrul. Nici nu-i poţi sonda adâncimile cum ai sonda adâncimea unui puţ. A spune despre Brâncuşi că e mare, cum fac unii critici din ţară sau din străinătate, fără să vorbească despre specificul artei lui, înseamnă a nu înţelege de ce Brâncuşi e sculptor şi nu cioplitor, de ce Picasso e pentru unii un mare pictor, iar pentru alţii un distrugător de artă.

A. Dimensiunea ascunsă aduce în domeniul observaţiei artistice o lume fantastică, neexplorată până recent. Ea va caracteriza poate arta şi literatura secolului următor. A fost descoperită şi discutată de un om al secolului nostru, Edwin Abbot, care a scris o cărţulie intitulată Flatland, o broşură de importanţă minoră pentru mandarinii politicii culturale, dar care conţine o lume extraordinară de idei.

O amoeba, zice Abbot, adică cel mai mic protozaur unicelular, o fiinţă atât de mică încât s-ar putea spune că e unidimensională, trăieşte pe suprafaţa lacului Flatland, adică într-un mediu bidimensional, având numai lăţime şi lungime. Amoeba deci nu poate vedea decât în cele două dimensiuni ale suprafeţii lacului. Un copil aruncă o minge în lac, adică un obiect tridimensional. Pentru amoeba, mingea devine un obiect unidimensional. Din mingea care se afundă în lac, amoeba nu vede decât atâta cât apare în planul apei, o linie care se măreşte şi apoi se micşorează pe măsură ce mingea se cufundă în apă. Cum amoeba vede numai în planul bidimensional al suprafeţii lacului pentru ea dimensiunea a treia nu există. Tot aşa noi, trăind în lumea noastră tridimensională, nu putem vedea în alte dimensiuni superioare care pentru noi rămân inexistente. Avem însă ceva care ne deosebeşte de amoeba, creierul, un computer extraordinar cu care putem vedea şi în alte dimensiuni pe care le numim ascunse.

F. Expui, de fapt, teoria relativităţii.

A. Fără îndoială. Dar dă-mi voie să>>>> continuarea aici >>>>

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: