Mihail Fărcăşanu

S-a născut la Bucureşti, fiu al lui Gheorghe şi al Măriei. Licenţiat în drept de la Facultatea din Bucureşti, urmează cursuri de „political sciences” la London School of Economics (cu prof. Harold Lasky) apoi în Germania cu prof. Karl Schmidt. Obţine doctorat german cu o disertaţie despre doctrina politică şi socială a lui Lorentz von Stein (autorul unei lucrări despre SOCIAL MONARCHY). Întors în ţară, intră în Partidul Naţional Liberal (Brătianu). Este preşedintele Tineretului Liberal (1937-1946) şi directorul ziarului VIITORUL, organul partidului. În 1947 fuge din România cu soţia şi cu Vintilă Brătianu. E condamnat in absentia la muncă silnică pe viaţă. Stabilit în USA, se alătură CNR-ului prezidat atunci de generalul Rădescu (1949-50), apoi organizează cu acesta Liga Românilor Liberi, separându-se de CNR (Vişoianu). La început, preşedintele Ligii este generalul Rădescu: el se retrage deziluzionat şi preşedinte devine Fărcăsanu (1953-60). Fără fonduri, organizaţia lucrează anemic. La 6 mar. 1953, Fărcăsanu publică o scrisoare în NEW YORK TIMES (secţia „Editorials/Letters”) privitoare la aniversarea înrobirii României de comunişti… În 1955 strânge donaţii pentru apărarea exilanţilor români (conduşi de Ovidiu Beldeanu) care au intrat în forţă, la 15 feb. 1955, în legaţia română comunistă din Berna (Elveţia) şi au confiscat documente compromiţătoare pentru anumiţi politicieni occidentali „democraţi”. În 4 mar. 1954, solicită guvernului american să retragă actul de recunoaştere a guvernului comunist român.

Gazetar strălucit şi activist asiduu în domeniul doctrinei liberare, a murit la New York, profund deziluzionat, alcoolic, în 1987.

A publicat:

NEOLIBERALISMUL (Bucureşti: -, -);

SCRISORI CĂTRE TINERETUL ROMÂN (Bucureşti: -, 1946);

FRUNZELE NU MAI SUNT ACELEAŞI (sub pseudonim, Mihail Villara, Bucureşti: Cultura Naţională, 1946);

MONARHIA SOCIALĂ (-, -,), probabil traducerea în româneşte a tezei sale de doctorat.

NOTE

1. Fratele său (vitreg?), Paul Zotta, a murit la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

2. Romanul său, FRUNZELE NU MAI SUNT ACELEIAŞI, e foarte puţin cunoscut în România, deşi e scris cu talent. Ion Negoitescu i-a făcut o recenzie, de asemenea cu talent, în CUVÂNTUL ROMÂNESC (Canada) din iunie 1987 din care spicuim:

…roman scris la persoana întâia, memorialul unui tânăr român care şi-a pregătit doctoratul la Londra şi apoi la Berlin în epoca premergătoare războiului II mondial,

… nume de personalităţi sau evenimente istorice lipsesc cu desăvârşire…nici despre viaţa universitară din Londra sau Berlin (profesori, cursuri, librării) nu căpătăm vreo informaţie…totul mărginindu-se la preocupările intelectuale ale unui grup de tineri, dintre care face parte şi naratorul, adăpostiţi în aceeaşi pensiune. [Care sunt preocupările intelectuale ale grupului? O spune tot recenzentul, zugrăvind de fapt, şi cu bun simţ de observator, moravurile tipice epocii de decadenţă ale veacului, moravurile unor tineri care se pregăteau pentru posturi înalte în ţările lor de origine]…bibliotecile publice, sălile de concert şi muzeele frecventate de aceşti tineri adunaţi aici din toate colţurile globului apar mai mult ca terenuri de aventuri erotice decât ca instituţii de cultură. Tinerele femei abordate şi cunoscute…aproape toate îmbuibate de lecturi, în orice caz femei uşoare. Cantitatea intelectuală compensează cantitatea de frivolitate. Frivolitatea consta în beţii crâncene şi erotism împins până la obsesie şi deşănţare, totul în ordinea naturii şi normalului… unele personaje aduc aminte de Mateiu Caragiale, de lumea CRAILOR DE CURTEA VECHE, de Gore Pîrgu, indiscretul şi libidinosul: „Maurice îmi mânca o mare parte din timp. Metisul ăsta se lipise de mine ca un scaete. Oricât îl zgâlţiam tot mai rămânea ceva. Ziua mă acompania la „Golden Tortoise” sau la „Marchizul de Cornouailles”, seara juca şah. Când aveam rendez-vous-uri cu femei îmi dădea târcoale. Ştiam că-l voi găsi prim împrejurimi şi că mă va pisălogi cu întrebări: cum a fost? cine a fost? în ce fel? etc. Cu fragmentele astea de conversaţie îşi pregătea nopţi de voluptate erotică. Visa la combinaţii turbate în care ar fi participat şi el. Ajunsese în ultima vreme chiar un fel de asociat al meu, dezavantajându-mă din cauza gurii lui idioate, cu buze groase şi respingătoare. Cafeniu cum era, îl prezentam ca pe un câine din Madagascar. Vă prezint câinele meu, anunţam eu. Cum vă place boul meu, se bâlbâia el. Se făcuse obraznic. Acum însă ne mai lăsasem de aventuri şi ne apucasem de băut. Beam de stingeam. Această nouă tehnică îi dase lui Maurice o seninătate sceptică, viguroasă. Beţia ne maturiza văzând cu ochii, stricându-ne stomacul şi ficatul şi îngroşându-ne creierul.” (Aici se termină textul lui Fărcăşanu şi urmează cel al lui Negoiţescu:) Eficient de bună seamă, stilul acestui memorial nu cunoaşte sticlirile de valori spurcate cu care îţi ia ochii şi îţi aţâţă imaginaţia marele Mateiu, dar eficienţa lui provine din eleganta pondere a intelectului. Atmosfera se creează cu simplitate, cuvintele degajează ceea ce singura inteligenţă sensibilă îngăduie, simţurile păstrându-şi buna cuviinţă: (urmează un citat din Fărcăşanu, din nou:)„Drumurile serii în Londra! Le am în mine ca pe unul din cele mai mari bunuri ale vieţii. În ceaţa uşoară a nopţii apropiate, impresia de aventură a străzilor care se desfac înainte, pânza mişcătoare a luminilor, ameţeala subtilă a vârtejului. Uneori, la vreo încrucişare de străzi rămân în loc cu o tristeţe inexplicabilă şi subtilă în piept. Un miros special de benzină mi-a deşteptat în suflet viziunea proaspătă a unui colţ din Londra, imagine care a intrat prima dată prim simţurile mele atente.” (Urmează iarăşi Negoiţescu) Este stilul menit să poarte pe limpezimea sa climatul spiritual. (Urmează un citat din Fărcăşanu) „La Preussische Staatsbibliothek nu existau mai mult ca în altă parte raţiuni pentru o activitate ordonată şi intensă. Din contră, vecinătatea cărţilor şi fâsâitul inutil al hărţilor îţi dădeau senzaţia că elaborezi în timp ce lâncezeai privind lumina difuză strecurată prin înalta cupolă sau urmărind mişcările stângace ale vreunei candidate la diplome universitare. Pe de altă parte, eram înconjuraţi de atracţii centrifuge, sala revistelor, a manuscriselor şi operelor muzicale sau refrectoriul de jos unde se putea fuma şi discuta prelung, bând o cafea infamă. Sfânta lene, recomandată de Nietzsche, nu ne-ar fi părăsit nici o clipă dacă Axei, cu figura lui cea mai severă, nu ne-ar fi reamintit obligaţiile de onoare luate unii faţă de alţii. Era animat de ceea ce Bourdaloue numea le zèle de la perfection des autres şi nu scăpa nici un prilej de a ne predica”.

Din boema fumurie prin care plutesc conturele palide ce se cheamă Doreen, Myra, Mary, Alisson, Mirând, Wilhemina etc., se încheagă spre fine o tragică poveste de dragoste, asemănătoare în parte celei din romanul „Adio arme” de Hemingway. Prilej pentru îndrăzneţe pagini de analiză a psihologiei masculine, a căror cruzime atinge nu o dată intensităţi remarcabile: „Mă întrebam cum aş fi putut scăpa de această teribilă întâmplare, cum aş fi putut scăpa de Soledad. Atitudinea mea o făcea să aibă îndoieli continue. Credea că voi părăsi Germania à l’improviste şi o voi lăsa singură în această stare desperată. În fond, şi acum era singură. Simţea că nu poate conta pe mine, că nu am sufletul necesar pentru un gest drept. Avea clipe când se descoperea complet părăsită şi viaţa ei de copil era atât de îndoită încât vroia să moară. Noaptea când rămâneam singur mi-o închipuiam sinucigându-se, luând otravă sau aruncându-se în Spreea şi gândul ăsta îmi dădea oarecare linişte – deşi încercam să rezist unor asemenea viziuni. Simţeam că ar fi fost o soluţie. Aş fi scăpat de remuşcarea prezentă care mă rodea şi as fi avut numai perspectiva unor melancolii nepericuloase”.

Recunoaştem la Mihail Villara (Fărcăşanu) acel gen de introspecţie bine susţinut în literatura noastră anterioară de Camil Petrescu, de Anton Holban sau Gib Mihăescu şi condus pe aceeaşi linie de intelectualitatea sigură de sine, aptă prin urmare să suporte burghiul dubiilor morale. Şi în acest sens, memorialul său constituie un document.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: